Instruiri în domeniul managementului proprietății publice

Academia de Administrare Publică, cu suportul financiar al Proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale” (MSPL), implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), continuă desfășurarea cursurilor de instruire în domeniul managementului proprietății publice.

În semestrul I al anului 2019 este planificată desfășurarea a 4 cursuri de instruire cu genericul „Managementul proprietății publice”, beneficiarii cărora sunt contabili și specialiști pentru reglementarea regimului funciar din cadrul autorităților administrației publice locale de nivelurile I și II.

Astfel, în perioada 04-06 martie, Academia de Administrare Publică organizează primul curs de instruire cu genericul „Managementul proprietății publice”.

Participanții la curs își vor îmbogăți cunoștințele la subiecte ce vizează modul de înregistrare, gestionare și administrare a bunurilor achiziționate, construite sau îmbunătățite din contul mijloacelor financiare GIZ, Fondului Național de Dezvoltare Regională sau alte surse, precum și diversificarea instrumentarului de lucru cu care se operează la buna administrare a patrimoniului public. Programul cursului cuprinde subiecte privind patrimoniul, proprietatea publică, evidența contabilă a bunurilor de proprietate publică, administrarea proprietății publice etc.

Participanții vor avea posibilitatea de a face schimb de idei, experiențe, de a găsi răspunsuri pentru rezolvarea unor probleme comune.

La finele cursului, cunoștințele participanților vor fi evaluate printr-un test-grilă, iar obținerea cunoștințelor și abilităților noi va fi confirmată printr-un certificat de participare la curs.


 

Tag-uri: 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.