Cu prilejul apropiatei aniversări de 25 de ani de la adoptarea Declarației de Independență a țării noastre, primul Președinte al Republicii Moldova, dl Mircea SNEGUR, a acordat un interviu ziarului Academiei ,,Funcționarul Public”. În acest interviu, Domnia sa a făcut o scurtă trecere în revistă a principalelor evenimente de constituire și afirmare a tânărului stat, Republica Moldova, a rolului și locului său în destinul țării, evidențiind cele mai mari realizări din această perioadă.

,,Eu consider că cea mai mare realizare pe parcursul celor 25 de ani de Independență este că Republica Moldova s-a afirmat ca stat suveran și independent. Aceasta este ferma mea convingere, fiindcă nu există nicio presiune din exterior, suntem liberi în alegerea căii noastre de dezvoltare, a partenerilor externi, în alegerea organismelor internaționale, din care să facem parte etc. Altfel zis, suntem un stat democratic bazat pe drept, cu propriile simboluri naționale, cu propriul sistem de securitate, cu o economie de piață. Eu zic că aceasta este realizarea noastră cea mai mare”.

Dl Mircea Snegur s-a referit și la Decretul pe care l-a semnat pentru fondarea Academiei de Administrare Publică, instituție de învățământ superior foarte necesară pentru pregătirea și perfecționarea cadrelor înalt profesioniste pentru serviciul public al țării, exprimându-și satisfacția pentru faptul că Senatul Academiei i-a conferit înaltul titlu de Doctor Honoris Causa și disponibilitatea de a participa la diverse întâlniri cu profesorii și masteranzii Academiei.
Fiind întrebat cum vede Domnia sa viitorul Republicii Moldova, Mircea Snegur a ținut să afirme hotărât că viitorul sigur al Republicii Moldova este în marea familie a Uniunii Europene.
Textul integral al interviului realizat cu Primul Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, îl puteți citi în numărul 15 al ziarului ,,Funcționarul Public”.