EXCELENŢĂ ÎN SECTORUL PUBLIC

Pe 11 decembrie 2015, la Academia de Administrare Publică s-a desfăşurat Conferinţa Internaţională în cadrul Proiectului Excelenţă în sectorul public”, conform Programului Operaţional Comun „Bazinul Mării Negre 2007-2013" pentru perioada 2013-2015.

Proiectul „Excelenţă în sectorul public" este un proiect finanţat de Uniunea Europeană, realizat în parteneriat cu şapte state situate în Bazinul Mării Negre, care au fost reprezentate de municipalitatea Paggaion (Grecia) - aplicantul, Agenţia Regională pentru Cooperare şi Dezvoltare (Bulgaria), primăria Sile (Turcia), comuna Agigea (Romania), pretura sectorului Ciocana (Republica Moldova), Asociaţia absolvenţilor Academiei de Administraţie Publică, Serviciul Civil al Republicii Armenia, Agenţia pentru Cooperare transfrontalieră Euroregiunea „Dunărea de Jos" (Ucraina).

 

Proiectul a avut ca obiectiv creşterea capacităţii administrative a sectorului public din zona eligibilă a programului, prin promovarea şi implementarea în sectorul public al ţărilor-partenere ale Cadrului Comun de Autoevaluare, ca instrument de îmbunătăţire a managementului calităţii, orientat spre acordarea suportului angajaţilor din administraţiile publice locale în procesul de furnizare a unor servicii publice de calitate.

La eveniment au participat dnii Victor SOROCEAN, vicepreşedintele Comisiei parlamentare administraţie publică, mediu şi dezvoltare regională, Andrei GROZA, doctor, conferenţiar universitar, prim-prorector al Academiei de Administrare Publică, Nistor GROZAVU, viceprimar al municipiului Chişinău, Georgios STAMPOULIS, managerul proiectului „Excelenţă în sectorul public”, precum şi reprezentanţii partenerilor implicaţi în proiect, ai corpului profesoral-didactic al Academiei de Administrare Publică, ai organelor administraţiei publice locale din mun. Chişinău, masteranzi şi audienţi ai cursurilor de dezvoltare profesională.

În cadrul Conferinţei au fost examinate rezultatele obţinute, perspectivele implementării Cadrului Comun de Autoevaluare şi beneficiile oferite organelor administraţiei publice locale, crearea unei reţele internaţionale în domeniul implementării Cadrului Comun de Autoevaluare, precum şi privind noile oportunităţi de colaborare.

Informaţii detaliate despre proiectul „Excelenţă în sectorul public” şi materialele Conferinţa internaţionale se regăsesc pe pagina web a proiectului http://www.excellence-bsb.eu/

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.