Cursul „Management și leadership” pentru funcționari din cadrul Casei Naționale de Asigurări Sociale

Leadership-ul este considerat a fi unul dintre cele mai importante elemente care contribuie la succesul sau insuccesul organizaţiilor şi deci la dezvoltarea organizaţională. Realizarea unui leadership competent presupune pe lângă anumite calităţi înnăscute și o pregătire adecvată în domeniul managementului.

Reieșind din importanța acestui subiect, Casa Națională de Asigurări Sociale în colaborare cu Institutul de Administrație Publică, desfășoară cursul de dezvoltare managerială „Management și leadership” cu durata de 40 de ore academice, destinat funcționarilor publici de conducere din cadrul Casei Naționale de Asigurări Sociale.

Cursul se desfășoară în format online și are ca scop dezvoltarea competențelor manageriale și de leadership necesare pentru realizarea eficientă a obiectivelor manageriale din perspectiva integrării într-o societate deschisă, flexibilă și meritocratică.

În săptămâna curentă, formatorii dna Veronica Butnaru și dl Mihai Șleahtițchi, dr. hab., conf. univ. au discutat mai multe aspecte ale leadership-ului în administrația publică și managementului conflictelor comunicaționale.

Experiența acumulată ca urmare a participării la această instruire va duce la creşterea performanțelor subdiviziunii gestionate, aplicarea eficientă a instrumentelor de management pentru planificarea, realizarea, monitorizarea și evaluarea activităților, dezvoltarea competenţelor în domeniul leadership-ului personal, organizaţional şi de echipă, dezvoltarea abilităților de comunicare şi relaţionare cu personalul subdiviziunii şi de selectare a strategiilor optime de negociere şi gestionare a conflictelor în activitatea managerială.

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.