În zilele de 28 și 29 septembrie curent încă 20 de membri/e ale Grupurilor coordonatoare în domeniul gender din cadrul Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Administrației Naționale a Penitenciarelor și Serviciului Vamal s-au întrunit pentru a participa la cursul de dezvoltare profesională „Egalitatea de gen și integrarea de gen” organizat în parteneriat cu Entitatea UN WOMEN.
În contextul sarcinilor care le revin grupurilor gender din cadrul entităților, consolidarea capacităților acestora prin aprofundarea cunoștințelor, dezvoltarea abilităților practice și formarea competențelor și atitudinilor profesionale ale membrilor/elor Grupurilor coordonatoare în domeniul gender este una din componentele activității eficiente.

În prima zi de instruire, partcipanții/ele, îndrumați de formatoarea dna Angela Popovici, dr., conf. univ., șefa Catedrei științe administrative, au discutat subiectele ce țin de abordarea conceptuală a dimensiunii de gen, analizând aspectele de gen prin prisma respectării drepturilor omului, egalității, inegalității și echității etc. Unul din subiectele așteptate de participanți/te a vizat politica de asigurare a egalității de gen în Republica Moldova, care a fost discutat în contextul implementării legislației naționale în domeniu și trasabilității prevederilor acesteia în cadrul juridic instituțional.


În cadrul celei de-a doua zi, formatoarea dna Veronica Butnaru a provocat participanții/ele la discuții și schimb de experiență pe subiecte ce țin de integrarea dimensiunii de gen în politicile sectoriale și actele administrative, fapt ce a trezit un interes deosebit la auditoriu.
Pe parcurs, au fost realizate mai multe activității practice privind analiza de gen, evaluarea impactului de gen, integrarea egalității de gen în procesele decizionale din cadrul autorităților publice etc.


Totalizând activitatea de instruire, Directoarea Departamentului dezvoltare profesională a Academiei, dna Aurelia Țepordei a exprimat încrederea, că cursul respectiv va servi drept suport informațional și aplicativ în eficientizarea activității Grupurilor coordonatoare în domeniul gender, în special, prin utilizarea corectă și eficace a instrumentelor și resurselor, care sunt la dispoziția acestora.
