BUGETAREA SENSIBILĂ LA GEN DISCUTATĂ ÎN CADRUL CURSULUI DE DEZVOLTARE PROFESIONALĂ

Specialiste/ști din subdiviziunile finanțe din cadrul Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Administrației Naționale a Penitenciarelor și Serviciului Vamal s-au întrunit în zilele de 15-16 iulie curent, în cadrul unui curs de dezvoltare profesională, pentru a discuta subiectele ce vizează bugetarea sensibilă la gen.

În cadrul sesiunii introductive, dna Aurelia Țepordei, directoarea Departamentului dezvoltare profesională și dna Tatiana Udrea, coordonatoare programe, UN Women au menționat specificul tematicii discutate, dar și importanța acesteia pentru asigurarea unei abordări integratoare a egalității de gen.

Formatoarele cursului, dna Tatiana Tofan, dr., conf. univ. și dna Veronica Butnaru, au abordat un șir de subiecte, care au trezit interesul participanților: integrarea dimensiunii de gen în procesul bugetar, analiza principalelor aspecte ale cadrului bugetar pe termen mediu și corelațiile dintre politica macroeconomică și egalitatea de gen, precum și integrarea bugetării sensibile la gen în structurile publice.

Totodată, participanții au avut posibilitatea să-și dezvolte abilitățile, realizând mai multe activități practice în vederea aplicării legislației naționale în vigoare și integrării aspectelor sensibile la gen în procesele, deciziile și reglementările specifice sferei de activitate.

Au fost apreciate de către participanți studiile de caz și aplicațiile, ce au ținut de elaborarea indicatorilor pentru statistica bugetară sensibilă la gen și evaluarea impactului de gen ca parte a procesului de integrare a dimensiunii de gen.

În final, participanții la curs au fost încurajați pentru continuarea activității în vederea dezvoltării competențelor în domeniul egalității de gen necesare exercitării eficiente a atribuțiilor, dar și pentru rolul de mesageri la această componentă importantă în cadrul autorităților în care activează.
 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.