Beneficiile cooperării Republica Moldova – NATO

O masă rotundă cu acest generic a avut loc astăzi, 10 martie 2015, în cadrul Academiei de Administrare Publică, organizată în colaborare cu Centrul de Informare şi Documentare NATO în Republica Moldova, pentru masteranzii studiilor cu frecvenţă redusă. Organizaţia Tratatului Atlantic de Nord a fost reprezentată de Elena MÂRZAC, director al CID NATO, şi experţii Tanya HARTMAN şi Krisztian MESZAROS, Pizia Afaceri Politice şi Politici de Securitate NATO.

Andrei GROZA, prim-prorector al Academiei de Administrare Publică, doctor, conferenţiar universitar, a menţionat, în cuvântul său de salut, importanţa temei abordate - beneficiile cooperării cu NATO pentru Republica Moldova şi pentru ţările Parteneriatului Estic, în general. În acest context, Dumnealui a făcut o referire la o conferinţă de acum 22 de ani, când se discuta despre statutul de neutralitate al Republicii Moldova, fiind respinsă, în parte, ideea aderării la NATO, ceea ce, în opinia susţinătorilor acesteia din urmă, ar crea impedimente în soluţionarea diferendului transnistrean. Realitatea demonstrează doar o alianţă cu o forţă puternică ar crea premisele unei integrări teritoriale reale a ţării noastre şi a salutat organizarea acestei mese rotunde cu o temă actuală pentru Republica Moldova.

Dna Elena Mârzac a prezentat o scurtă informare referitor la activitatea Centrului de Informare şi Documentare NATO în Republica Moldova. Centrul îşi desfăşoară activitatea în colaborare cu instituţii de stat şi cu administraţia publică locală, cu instituţii de învăţământ, societăţi publice, organizaţii internaţionale şi asociaţii neguvernamentale din ţară şi de peste hotare interesate de domeniul relaţiilor internaţionale, şi, în special, a celor euroatlantice, ale căror scopuri nu contravin obiectivelor Centrului şi legislaţiei în vigoare, pentru o informare corectă a populaţiei despre NATO. Bune relaţii de colaborare au fost stabilite cu Academia de Administrare Publică, unde anul trecut a fost inaugurat un Punct de informare NATO.

Nemijlocit despre activitatea NATO, despre principiile şi politicile de activitate ale Alianţei Nord-Atlantice, stabilirea parteneriatelor de colaborare de interes comun au vorbit experţii Tanya Hartman şi Krisztian. Meszaros, care au menţionat faptul NATO pledează ca ţările să-şi determine singure orientarea lor politică externă, cu care alianţe stabilească relaţii de parteneriat. Cât priveşte Republica Moldova, beneficiile parteneriatului cu NATO rezidă în susţinerea ţării noastre privind implementarea reformelor în sistemul de apărare, instruirea profesională a cadrelor de conducere din armată, alte activităţi ce ţin de întărirea sistemului de securitate ale ţării noastre, în contextul noilor realităţi regionale şi globale.

În finalul mesei rotunde, masteranzii au adresat mai multe întrebări privind relaţii şi beneficiile parteneriatului Republica Moldova – NATO şi impactul lor asupra viitorului european al ţării noastre.

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.